„Uitați-vă cât de depreciat a devenit acest sistem. Este un sistem profund viciat. A fost legea Miclea, care apoi a luat numele legea Funeriu. Sigur, încă legea nu este total alterată, chiar dacă mafia din educația privată și-a băgat amendamente și a făcut destule modificări, în mod deosebit, în învățământul superior”, a declarat Băsescu.
Traian Băsescu este de părere că trebuie revenit la forma inițială a legii și la stimularea sistemului dual de învățământ, în care tinerii ies și cu o meserie după ce termină liceul.
„Avem o lege bună. Trebuie corectate intervențiile care s-au făcut de la instalarea Guvernului Ponta pentru a o aduce în frame-ul care să genereze performață în sistemul de educație”, a mai spus fostul șef al statului.